Casa din Movile

Tema de proiectare pentru locuința individuală din Movile presupune respectarea unor restricții ce țin de apartenența la zona istorică protejată a Bisericii Fortificate Movile, dar și de respectarea unei tipologii de amplasament în țesutul construit rural. Astfel construcția se desfășoară în lungul laturii sitului perpendiculară pe stradă, concentrând la fațada principală spațiile semi publice, destinate primirii oaspeților, lucrului sau vieții familiei, în timp ce dormitoarele private se retrag reverențios spre spatele grădinii. Spre stradă casa întoarce o elevație opacă, cu un raport plin-gol caracteristic vecinătăților, integrându-se corespunzător în frontul stradal. Spre grădina privată spațiile devin mai flexibile, golurile își măresc dimensiunea, iar exteriorul este invitat înspre interior prin intermediul teraselor și a mobilierului exterior dedicat.