Alma Vii, 32
Proiectul propune re-funcționalizarea unei gospodării din Alma Vii, amplasată pe o parcelă alungită, cu planimetrie neregulată și deschidere redusă la stradă. Retragerea corpului de locuit față de aliniament - particularitate locală determinată de topografie și de nivelul pânzei freatice - configurează o relație specifică între construcție și organizarea tradițională a incintei, în care arhitectura se așază firesc în logica terenului. O fotografie istorică nedatată, documentează prezența șurii și a anexelor (astăzi dispărute), dispuse succesiv începând de la aliniamentul stradal și continuând pe direcția pantei către casa principală, sugerând astfel structura inițială a gospodăriei. Proiectul urmărește reîntregirea acestei configurații și recuperarea coerenței frontului stradal prin reconstrucția șurii, ca element esențial al morfologiei locale. La nivelul volumului construit la casei, intervenția menține configurația volumetrică existentă, completând programul printr-o extindere subordonată corpului principal, menținând înălțimile la coamă și la streașină, astfel încât noul se atașează vechiului cu discreție, ca o prelungire necesară.











